Prima dată l-am salvat din filele unei cărţi din librărie, iar a doua oară l-am găsit într-un zâmbet. Zilele trecute l-am căutat în spuma mării şi era ascuns într-un balon de săpun. Când să-l prind în palmă, s-a desprins şi a zburat spre copacii cu zăpadă.
De dimineaţă, am deschis fereastra şi l-am auzit plângând. S-a rătăcit şi nu găsea o luminiţă, care să-i arate calea. S-a urcat pe dealul din apropiere şi plângea, sperând ca lacrimile lui să fie aduse de vânt, spre mine. Am pornit în regăsirea lui, pentru că vântul îmi era prieten şi mi-a şoptit povestea sărutului, care a adormit fără parfumul primăverii. L-am găsit. Era timid şi derutat. M-a întrebat dacă poate locui de acum încolo, pe umărul meu drept. Am vrut să-i dau un răspuns, dar m-am trezit...
Femeia la 40 de ani îi răspunde sărutului rătăcit: Da !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu